+4 021 402 3927; +4021 402 3935

English

Program de studii de masterat - Micro si Nanomateriale

Domeniu

Inginerie Chimica


Tip

Interdisciplinar/transdisciplinar


Prezentare


Masterul intitulat Micro si Nanomateriale are drept obiectiv principal pregatirea unor specialisti pentru cercetare stiintifica si invatamant in domeniul de avangarda al materialelor performante. Acest obiectiv este justificat de utilizarile acestor materiale in nanotehnologie sau alte tehnologii specifice, in contextul tendintei actuale de miniaturizare si crestere a gradului de integrabilitate.

Planul de invatamant al programului de master de aprofundare Micro si Nanomateriale, are menirea de a asigura o aprofundare si, in acelasi timp, o diversificare a cunostintelor de baza insusite de studenti in cadrul invatamantului de licenta.

La intocmirea planului de invatamant s-a avut in vedere evolutia gamei de materiale oxidice si materiale care contin componente oxidice din categoria celor cu aplicatii in electronica, medicina, industria auto etc. produse pe plan mondial si, in parte si la noi si necesitatea asigurarii absolventilor, atat cunostinte fundamentale privind procesarea unor astfel de materiale, cat si crearea de deprinderi in producerea unor materiale cu proprietati performante, impuse de anumite domenii de utilizare.

In acest sens, se pot mentiona cunostinte privind caracteristicile structurale ale micro si nanomaterialelor, corelatiile compozitie-structura-proprietati la astfel de materiale, aprofundarea cunostintelor privind rutele neconventionale de sinteza pentru micro si nanomateriale, materiale cu proprietati speciale, de tipul materialelor multifunctionale si inteligente, al biomaterialelor avansate, geopolimerilor, micro si nanocompozitelor. S-a urmarit si o compatibilizare a planului de invatamant cu planuri de invatamant din alte state ale Uniunii Europene, inclusiv prin exprimarea ponderilor disciplinelor prin credite de studii.

Un alt obiectiv al masterului este acela de a oferi studentilor o pregatire solida, interdisciplinara care va face posibil sa se raspunda la provocarile dezvoltarii stiintifice si nanoexperimente. Studentii vor invata despre noi echipamente pentru fabricatie, nanotehnologie si caracterizarea materialelor, dispozitivelor si sistemelor de dimensiuni nanometrice, care sunt necesare pentru executarea lucrarilor experimentale. Cunostintele dobandite pot fi aplicate in domeniile biotehnologiei, biomedicina, farmacie, precum si tehnologiile informatiei si comunicarii, printre altele.

Prin acest program se are in vedere asigurarea unor competente si abilitati de a lucra, ca specialist de materiale avansate, in echipe multidisciplinare.


Abilitati si competente dobandite

-


Oportunitati de angajare

-


Posibilitati de dezvoltare profesionala ulterioara

Prin cunostintele care se transmit studentilor masteranzi, prin cursurile predate in cadrul acestui program, deprinderile practice si capacitatea de interpretare a unor date furnizate prin investigatii experimentale cu aparatura de mare rezolutie, se asigura premize pentru implicarea viitoare a absolventilor in activitati de cercetare stiintifica de performanta, in domeniul micro si nanomaterialelor.

Prin programul de master de aprofundare Micro si Nanomateriale, se are in vedere asigurarea unui nivel superior de pregatire a absolventilor din acest domeniu, care sa permita abordarea cu succes a celei de-a treia etape de pregatire superioara – prin doctorat. Absolventii acestor etape de pregatire vor avea competentele profesionale care sa le permita integrarea in activitati de cercetare – in unitati specializate sau in invatamantul superior.


Resursele umane si baza materiala implicate in formarea studentilor

Programul este coordonat de Departamentul de Stiinta si Ingineria Materialelor Oxidice si Nanomaterialelor.

Din departamentul SIMONa fac parte cadre didactice cu o inalta competenta profesionala, dobandita in numerosi ani de activitate didactica si de cercetare si care continua traditia Scolii de Chimia si Tehnologia Silicatilor, fondata cu peste 50 de ani in urma, de profesorul Serban Solacolu.

Colectivul de cadre didactice este preocupat de promovarea programelor de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare educationala, realizate prin cooperare nationala sau internationala. In prezent exista parteneriate cu universitati de prestigiu din Franta, Germania, Olanda.

Baza materiala din departament permite o realizarea unei pregatiri profesionala la nivel european si cumuleaza dotari si echipamente de ultima generatie in valoare de peste 3 milioane de euro.


Plan de invatamant

Planul de invatamant pentru acest program de studii de masterat este disponibil aici.


Contact




Secretariat